Revista EA.md, susținută de DARE Social Fashion Show, vine cu un nou proiect – Senseability SummerDARE. Scopul proiectului este de a pune în valoare frumusețea, inteligență și sexualitatea femeilor cu nevoie speciale și de a sparge standardele și percepțiile de inteligență și frumusețe perpetuate în societate. Prin acest proiect inițiatorii doresc să dezlipească etichetele puse de societate și să scoată în evidență abilitățile femeilor, și nu dizabilitățile.

Fetele au beneficiat de o zi de socializare, plină de soare, la piscina Hotelului Prezident din capitală. Au făcut băi de soare și au reușit să ajungă și la apă. Nu am rezistat să nu le facem poze frumoase, alături de fotograful nostru, Dima Iacovlev, pentru că fericirea se citea pe chipul fiecăreia.

Pentru ca să arate și mai bine, specialistele în frumusețe de la Beauty School Moldova le-au ajutat pe participante să ăși pună în valoare trăsăturile deosebite ale feței și să arate ca pentru o ședință foto adevărată. S-au lăsat cu toate pe mâini bune și au acceptat sfaturile legate de coafură și machiaj, chiar dacă s-au privit îndelung în oglindă, deoarece nu poartă zilnic asemenea aranjamente.

De ținutele pentru plajă s-au ocupat doi designeri talentați de la noi, fiecare domnișoară a ales rochia sau tunica pentru a se asorta la costumul de baie, la ochii și dispoziția sa. Nikita Rinadi și Anette au croit culoarea în forma ei deplină pentru ca modelele de viață să capete și mai multă încredere.

Primul model de viață prezentat este Lilia Mîndru, o femeie minunată și o prietenă dragă sufletului meu.

IMG_9429

Emoţie, intensitate şi zâmbet – acestea sunt cele trei atuuri pe care le sesizezi imediat la Lilia Mîndru, basarabeanca model de viață care s-a aventurat singură în lumea necunoscută a Bucureștiului, alături doar de bipodul care o ajută să se deplaseze în siguranță. Spune despre ea că s-a ambiționat să zboare chiar dacă are „aripile frânte”, iar căldura emanată de ea la fiecare discuție te transpune pe un mal de mare, sau cel puțin la piscină într-o zi toridă de iulie.

„În fiecare încercare, Dumnezeu are ascuns un adevăr pentru noi…”

Sunt omul emoţiei, nu pot trăi altfel, orice aş face trebuie ca acel lucru să rezoneze undeva în inima mea şi în egală măsură, în tot ceea ce fac, pun câte o părticică din sufletul meu. Astfel, orice activitate, orice iniţiativă, orice realizare a mea parcă are şi ea „suflet”, are viaţă şi poate să crească frumos. Totodată sunt omul care trăieşte intens, simte totul profund, indiferent că e vorba de bucurii sau de dureri, totul trebuie să treacă prin „filtrul” meu personal: inima. Este unica şansă de a înţelege cu adevărat ce este viaţa. Caut o sămânţă de poveste în fiecare experienţă frumoasă pe care o trăiesc şi o lecţie de viaţă în fiecare încercare sau moment de cumpănă. Cred că în clipele de încercare prin care ne e dat să trecem, Dumnezeu are ascuns cu grijă un adevăr pentru noi. E nevoie doar de credinţă şi răbdare ca să descoperim acel adevăr şi implicit, lecţia de viaţă. Iar zâmbetul este cea mai frumoasă moştenire pe care mi-a lăsat-o tatăl meu. Tata a devenit înger când aveam doar doi ani şi în timp am înţeles că zâmbetul meu poate să le facă celor dragi ziua mai bună, ca un „bună dimineaţa” care aduce speranţă.

Femeia care se ambiţionează să zboare. Cu aripi frânte.

Peste ani aş vrea ca oamenii prin viaţa cărora am trecut, copiii sau nepoţii mei poate, să povestească despre mine ca despre o femeie căreia, deşi i-a fost dat să păşească pe pământ într-un mod mai special, şi-a găsit totuşi calea ei, a urmat-o frumos şi demn, cu fruntea sus. O femeie care s-a ambiţionat să zboare, chiar şi aşa, cu aripile frânte. O femeie, a cărui zbor nu a fost întotdeauna lin, dar a fost mereu îndrăzneţ şi înalt, pentru că aripile sufletului sunt neobosite, ele nu pot fi frânte.

„Viaţa noastră poate deveni un exemplu pentru cei din jur”

Sună un pic a poveste, idealist şi boem, dar cred cu tărie că viaţa în sine e o poveste, că stă în puterea noastră să scriem cele mai frumoase crâmpeie din ea, să o înzestrăm, să îi dăm culoare şi sens. O dată înzestrată, trăită intens, viaţa noastră, exemplul nostru personal poate deveni o inspiraţie pentru cei din jur. Mereu mi-am dorit să merg pe drumul meu, să îmi urmez visurile, să le transform în realitate. Pur şi simplu, ca oricare dintre noi. În timp însă am văzut că ceea ce fac eu îi inspiră şi pe alţii, îi determină să îşi dorească şi să facă mai mult. Atunci am înţeles: condiţia mea specială de sănătate mă face de fapt pe mine însămi specială. Nu îmi place ipostaza de eroină, cu atât mai puţin cea de victimă, aleg să fiu un om care îşi vede de drumul lui, simplu și firesc. Persoana care mă inspiră şi motivează pe mine în fiecare zi este mama. Nu pentru că e mama şi o iubesc infinit de mult, ci pentru că este o femeie care la doar 23 de ani şi-a pierdut marea dragoste şi a rămas cu un pui mic şi bolnav în braţe. Sunt aproape trei decenii de atunci, trei decenii de dragoste nemărginită şi luptă neobosită a unei mame. Dar acum lupta e mai uşoară, pentru că puiul ei a învăţat să zboare.

Respect şi deschidere. Pentru toţi.

Consider că toleranţa, incluziunea, acceptarea celor ce nu se încadrează în tiparele convenţionale, trebuie educate începând cu primii ani de viaţă, de acasă, de la grădiniţă şi şcoală. Acestea trebuie să devină principii de viaţă, pentru că „special” nu e doar un copil cu dizabilitate, dar şi unul olimpic, unul provenit dintr-o familie monoparentală sau poate chiar orfan. Cu toţii au nevoie de o grijă aparte. Şi trebuie să le oferim această grijă, şi să fim solidari cu ei. Societatea trebuie să întrunească nevoile tuturor cetăţenilor săi, pentru că, pur şi simplu, există loc sub soare pentru toată lumea, aşa l-a creat Dumnezeu, să ne încălzească pe toţi, fără excepţii. La fel şi societatea în care trăim trebuie să fie deschisă şi „prietenoasă” pentru toţi. Să se construiască totul după „designul universal”, fiindcă ceea ce se face pentru oameni trebuie să îi includă pe toţi şi să respecte nevoile fiecăruia. Rampele de acces sunt necesare nu doar persoanelor în scaun rulant, dar şi mămicilor cu copii în cărucioare, bătrâneilor care se deplasează mai greu sau tinerilor care merg cu rolele. Respectul şi deschiderea pentru nevoile celor din jur sunt două dintre virtuţile care îl înobilează pe om, arată că lui îi pasă.

„Puterea de a mă ridica de fiecare dată…”

De-a lungul vieţii am avut parte de multe căzături, la propriu şi la figurat. Ştiu că multe altele urmează. Dar mereu am găsit şi voi găsi puterea de a mă ridica. Atunci când cad (la propriu sau la figurat) prima senzaţie este de şoc, apoi respir şi … încep să simt durere. Fie pentru că m-am rănit la corp sau… pentru că am sufletul rănit. Dacă respir şi mă doare înseamnă că sunt în viaţă şi am şansa să mă ridic, singură sau ajutată. Important e că se poate. Dacă există viaţă, există speranţă. Asta e lecţia pe care am învăţat-o atunci când tata a devenit îngerul meu păzitor. În această lecţie de viaţă găsesc puterea de a mă ridica de fiecare dată.