În ultimele trei luni am fost întrebată de multe persoane de ce am fost revocată din funcția de Președintă a Consiliului de monitorizare a implementării Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Am evitat să le răspund deoarece declarațiile mele erau incredibile și nesusținute de probe, nu aveau relevanță. În ultima lună am urmărit cu atenție tot ce s-a scris despre Consiliul de monitorizare. Prima inițiativă aparține celor de la Pressone care au publicat  un articol despre situația actuală a Consiliului de monitorizare. În ultimele zile Costi Rogozanu vorbește despre „cum să blochezi în pile și relații un Consiliu de monitorizare pentru persoanele cu dizabilități”.

Materialul publicat pe 14 martie 2018 și cel de astăzi, pe pagina domnului Cătălin Tolontan este absolut halucinant. Declarația domnului președinte al Consiliului de monitorizare, Florinel Butnaru, în care precizează că „a preluat un vapor scufundat”, nu face altceva decât să îmi ridice mingea la fileu.

Astăzi m-am decis să informez societatea civilă, cu privire la activitatea mea pe perioada mandatului, precum și prezentarea probelor care îmi susțin declarațiile.

La data de 26 octombrie 2016, prin Hotărârea nr. 143 din 24 octombrie 2016, emisă de Senatul României și publicată în Monitorul Oficial nr. 851, am fost numită Preşedintă al Consiliului de Monitorizare pentru implementarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Prin Hotărârea nr. 117 din 13 noiembrie 2017 am fost revocată din funcţia de Preşedintă a Consiliului de monitorizare a implementării Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.

Consiliul a fost înființat la începutul anului 2016 ca urmare a apariției legii 8/2016 care înființa mai multe mecanisme prevăzute la articolul 33 din Convenție. Consiliul este unul din aceste mecanisme, scopul său principal fiind acela de a monitoriza, promova și proteja drepturile persoanelor cu dizabilități aflate în instituții rezidențiale publice și private din România.

Am fost numită de către Senatul României la sfârșitul lunii octombrie 2016. Consiliul exista doar pe hârtie ca urmare a actului de înființare și anume legea 8/2016. În perioada 27 aprilie – 18 iulie 2016 funcția de președintă a fost deținută de doamna Georgiana Pascu, fost manager program Pledoarie pentru Demnitate la CRJ (Centrul pentru Resurse Juridice) organizație neguvernamentală care a propus și promovat legea 8/2016 în Parlamentul României. De asemenea, funcția de vicepreședinte al Consiliului era deținută de domnul Gheorghe Aștileanu, de profesie pictor, din Cluj, numit cu sprijinul PNL. Instituția nu avea conturi deschise în trezorerie, nu avea angajați, nu avea nici măcar un stat de funcții aprobat de Autoritatea Națională a Funcționarilor Publici (ANFP). Imediat după preluarea mandatului am contactat-o pe doamna Pascu pentru a proceda la preluarea documentelor exitente, am întocmit un protocol de predare-primire a acestor documente și am primit un dosar care conținea schimburi de email-uri între doamna Pascu și diverse instituții, Secretariatul General al Guvernului (SGG), Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul de Finanțe, am găsit o propunere de buget și un stat de funcții aberant, care printre altele conținea un număr de 9 consilieri și câteva demersuri făcute către Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) pentru obținerea unui sediu al instituției. L-am contactat apoi pe domnul vicepreședinte Aștileanu Gheorghe de la care am primit, tot în baza unui protocol de predare-primire, diverse documente, majoritatea dincolo de limita legalității, semnate de acesta după demisia doamnei Pascu.

Am primit de la domnul Aștileanu, un contract semnat de domnia sa cu RA-APPS prin care s-a pus la dispoziția Consiliului un sediu situat în strada Polonă nr 17, o clădire veche aflată într-un stadiu de degradare evidentă și care nu îndeplinea condițiile de accesibilizare. Domnul vicepreședinte Aștileanu, prin lege, nu avea calitatea de președinte interimar, pe cale de consecință nu avea dreptul să semneze acel contract cu atât mai mult cu cât a trimis un email către RA-APPS prin care declara că acel imobil este ok din punct de vedere al accesului persoanelor cu dizabilități. Am mai primit documente prin care domnia sa împuternicea o persoană dintr-un ONG să reprezinte Consiliul de Monitorizare în relația cu ANFP-ul și să se ocupe de angajarea personalului Consiliului, diverse protocoale de colaborare a Consiliului cu ONG-uri, o propunere de buget pe anul 2016, buget în valoare de 1 milion lei acordat la rectificarea din august 2016 de către Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile în care, la preluarea mandatului, instituția avea zero angajați și nu avea deschise conturi în trezorerie, practic era în imposibilitatea de a cheltui acel buget, și o autoîmputernicire prin care domnul vicepreședinte Aștileanu se împuternicea pe sine să deschidă conturi în trezorerie.

Toate documentele primite de la domnul Aștileanu depășeau limita legalității. Am considerat că prioritar este să pun pe picioare Consiliul din punct de vedere administrativ. Am făcut statul de funcții și am luat avizul de la ANFP, am început să lucrez la Regulamentul de Organizare Internă a instituției și am pregătit bugetul pentru anul 2017 după ce am primit scrisoarea standard de la Ministerul Finanțelor Publice. Am lucrat la o propunere de buget în concordanță cu necesitățile reale ale Consiliului și m-am prezentat la susținerea bugetul în cadrul comisiilor reunite din Parlament.

Am propus un buget de 2.840.000 lei pentru anul 2017 și am primit un buget de 1.000.000 lei cu promisiunea fermă că la prima rectificare bugetară voi primi și restul sumei solicitate. Nu am mai primit niciodată acea sumă, astfel încât pentru anul 2017 bugetul Consiliului a rămas la suma de 1.000.000 lei, jumătate pentru cheltuieli de personal și cealaltă jumătate pentru necesitățile instituției (bunuri și servicii). În prezent Consiliul de monitorizare are un buget de 4.240.000 de lei (circa 910.000 de euro) datorită faptului că am efectuat execuția bugetară pentru anul 2017 și am susținut la Ministerul de Finanțe Publice, în nenumărate întâlniri, cât de importantă este acordarea unui buget viabil pentru ca instituția să își poată realiza scopul pentru care a fost înființată.

Între lunile octombrie 2016 – martie 2017 am lucrat singură, fără a fi remunerată și fără a avea un suport real din partea vreunei instituții, cu excepția ANFP, cărora le mulțumesc pe această cale pentru sprijinul acordat, la fel cum le mulțumesc celor din Ministerul de Finanțe care au înțeles situația Consiliului și m-au sprijinit cu tot ceea ce au putut ori de câte ori am solicitat acest lucru.

Am lucrat singură pentru că în legea 8/2016 nu este specificat faptul că pentru crearea corpului administrativ necesar oricărei instituții nou înființate se detașează personal pe o anumită perioadă de timp din diferite ministere de suport sau instituții ale administrației publice centrale. Neexistând acest articol, ministerele nu au avut o bază legală pentru a putea detașa acest personal. Am făcut, și nu exagerez deloc, zeci de solicitări către ministere și SGG, am fost în audiență la SGG, de fiecare dată răspunsul a fost același: nu vă putem detașa personal pentru că nu avem baza legală.

Am discutat atât cu ANFP cât și cu Ministerul de Finanțe Publice și am ajuns la concluzia că singura modalitate de a angaja personal este fie prin transfer pe funcții publice din cadrul administrației centrale sau locale fie prin detașare din mediul privat. În ambele situații persoanele respective trebuiau să fie de acord cu acest transfer sau cu detașarea. Am căutat luni de zile persoane care să își dorească să lucreze pentru Consiliu și abia în luna martie 2017, la cinci luni de la numirea mea în funcția de președintă a Consiliului de monitorizare, am reușit să fac primele transferuri angajând o juristă din administrația publică locală, o contabilă detașată din privat și încă un economist tot din privat. Numai așa am putut să deschid conturile instituției și să încep activitatea Consiliului din punct de vedere administrativ.

Din noiembrie 2016 până în martie 2017 am fost consiliată și ajutată benevol de către o persoană, de asemenea utilizatoare de fotoliu rulant cu experiență în administrație și în politici publice din domeniul dizabilității, ulterior, această persoană devenind din luna martie 2017 director de cabinet.

A urmat o perioadă de muncă intensă pentru a pune la punct și a constitui tot ceea ce era legat de documentele administrative necesare funcționării Consiliului, unele dintre ele prevăzute cu termene limită în legea 8/2016 dar care nu fuseseră realizate de fosta președintă, dna Georgiana Pascu.

În legea 8/2016 erau prevăzute două obligații cu termen la 60 de zile de la numirea în funcție a președintelui: modelul notificării de deces, prevăzut la art. 13 (alin.2) și procedura de selecție a experților independenți, prevăzută la art. 14 (alin.3). Ambele trebuiau realizate de către doamna Pascu în termen de 60 de zile de la numirea în funcție. La momentul la care s-a realizat protocolul de predare-primire între mine și doamna Pascu, aceste documente nu s-au regăsit în dosarul care mi-a fost înmânat de domnia sa.

Am realizat baza de date cu toate instituțiile rezidențiale publice și private, am realizat modelul de notificare și procedura de selecție a experților independenți. Modelul de notificare de deces a fost trimis prin adrese de înaintare tuturor DGASPC-urilor și tuturor instituțiilor rezidențiale publice și private, precum și secțiilor și spitalelor de psihiatrie, am făcut planul obligatoriu anual pentru achiziți publice, am făcut demersurile necesare pentru rezilierea contractului pentru sediul impropriu din strada Polonă nr 17, am făcut demersuri la RA-APPS, Guvern, SGG, pentru alocarea unui sediu accesibilizat sau care să poată fi accesibilizat cu respectarea prevederilor normativului cu privire la accesibilizare, am achiziționat un autoturism dacia pentru instituție, am făcut achiziția pentru website-ul instituției, pentru manualul de identitate vizuală, pentru computere, imprimante, mobilier, materiale de birotică și tot ceea ce mai era necesar funcționării unei instituții. Toate achizițiile publice au fost realizate în conformitate cu legislația în vigoare prin sistemul electronic de achiziții SEAP.

Am răspuns la petițiile care ne-au fost redirecționate de către Parlamentul României, am depus în luna aprilie 2017 raportul anual al Consiliului la Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, în conformitate cu prevederile legale, am participat periodic la reuniunile organizate de Agentul Guvernamental CEDO privind executarea hotărârii Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu împotriva României, am participat ori de câte ori am fost invitați la întâlniriile cu comsiliile din parlament, am depus la Curtea Constituțională un Amicus Curiae în 675D/2017, în numele Consiliului. În luna mai 2017, ca urmare a adresei nr. 7321/30.05.2017 prin care Autoritatea Națională pentru Persoane cu Dizabilități comunică instituției noastre Apelul de urgență transmis Ministerului Afacerilor Externe de către doamna Elina Steinerte- Vice-președintă a Grupului de lucru pentru Detenție Arbitrară cu privire la cazul CRRN Măciuca, am apelat la un grup de experți independenți care au fost de acord să efectueze pro-bono o vizită de monitorizare inopinată la CRRN Măciuca și un raport de monitorizare care au fost apoi transmise atât ANPD cât și MAE.

Lipsa unui buget adecvat pentru angajări și prevederile legii 8/2016 m-au împiedicat să angajez consilieri de monitorizare. Pentru anul 2017 am avut un buget alocat de 1 milion de lei dintre care 500.000 pentru salarii. Din acești bani ne-am putut permite să angajăm minimul de personal pentru funcționarea administrativă a instituției, adică un jurist, un contabil, un economist și un consilier la cabinet începând cu luna martie 2017 iar din luna octombrie 2017 am mai putut angaja încă doi consilieri la cabinet și un economist. Ironia face că nici dacă am fi avut bugetul necesar nu am fi putut angaja inspectorii de monitorizare deoarece în legea 8/2016 la art. 9 se stipulează că funcţiile de inspector de monitorizare sunt funcţii publice cu statut special (statut care nu se mai acordă de către ANFP), iar salarizarea personalului Consiliului de monitorizare se realizează corespunzător funcţiilor similare din aparatul celor două Camere ale Parlamentului, în condiţiile legii. În aceste condiții, ne-am adresat atât Secretariatului General al Senatului cât si Ministerului Muncii și Justiției Sociale pentru a găsi soluțiile corespunzătoare deoarece în corpul de funcții al Parlamentului nu există funcția de inspector. S-a ajuns la concluzia că singura soluție este modificarea legii 8/2016 și înlocuirea denumirii de inspector cu cea de expert de monitorizare astfel încât, funcția de expert existând în corpul de funcții al Parlamentului, putea fi asimilată și pe cale de consecință puteam să remunerăm aceste persoane.

Am semnalat această situație, parlamentului cât și Ministerului Muncii și Justiției Sociale, în condițiile în care Consiliul de Monitorizare nu are drept de inițiativă legislativă. Ca o ironie a sorții, chiar și în condițiile în care am fi avut angajați inspectori de monitorizare, aceștia nu ar fi putut efectua vizite de monitorizare din cauza prevederilor art. 14 (alin.1) în care se spune explicit că vizitele de monitorizare se desfășoară de către echipe de vizitare compuse din 3 membri, dintre care un inspector de monitorizare din cadrul Consiliului de monitorizare şi câte 2 experţi independenţi, în calitate de colaboratori externi. Acești experți independenți trebuiau remunerați per vizită de monitorizare dar consiliu nu a primit acești bani în bugetul pe anul 2017 deși i-am solicitat.

Am fost invitați de către Ministerul de Finanțe la discuții pe marginea bugetului dar s-a considerat că nu putem primi sume suplimentare și, mai mult decât atât, la vremea aceea Ministerul de Finanțe era sceptic vis-a-vis de capacitatea Consiliului de a cheltui tot bugetul până la sfârșitul anului. În final s-a dovedit a fi neadevărat acest lucru deoarece la momentul la care am fost revocată din funcție Consiliul avea angajate toate sumele prevăzute în bugetul din anul 2017.

Revocarea mea fost o execuție sumară deoarece existau alte interese și spun acest lucru cu toată seriozitatea. Încă din luna septembrie 2017 au apărut zvonuri cu privire la schimbarea mea și la faptul că voi fi înlocuită cu un membru al Partidului Social Democrat, fost senator PPDD trecut în barca PSD și conectat la unul dintre cei mai influenți comunicator la vârf ai PSD.

Așa cum am precizat mai sus, am depus raportul anual al instituției în luna aprilie 2017, în conformitate cu prevederile legii 544/2001 în care se spune că instituțiile publice sunt obligate să depună anual un raport de activitate. Juristă fiind, am considerat că termenul de un an decurge din momentul în care a fost numit primul președinte al Consiliului, respectiv doamna Georgiana Pascu. Domnia sa a fost numită în 27 aprilie 2016 astfel că, am depus raportul anual al instituției pe 25 aprilie 2017. Am fost invitați la Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități din Senat pentru a susține raportul în luna mai 2017, dar, din lipsă de cvorum comisia nu s-a putut întruni. De atunci nu am mai fost chemați la Comisie deși l-am contactat de câteva ori pe domnul senator Chisaliță Ioan, vicepreședinte al comisiei din partea PSD, el însuși utilizator de fotoliu rulant.

Am fost chemați abia în luna noiembrie 2017 la Comisie, la un simulacru de susținere a raportului care a durat 15 minute, timp în care nu am fost lăsată să îmi expun punctele de vedere și nici să expun pe larg situația Consilului. A fost o execuție în stilul anilor 50 în care mi s-au adus reproșuri aberante și, ceea ce este cu adevărat trist, este că tonul a fost dat chiar de domnul senator Chisăliță.

Toți membri comisie au fost la unison pentru că exista cu siguranță o înțelegere pentru schimbarea mea. Așa cum aveam să aflu mai târziu, această înțelegere a fost făcută de PSD și PNL astfel încât PSD-ului să îi revină funcția de președinte iar PNL-ul să rămână cu funcția de vicepreședinte pentru domnul Aștileanu, acesta fiind din Cluj iar președinția Comisiei aparținând PNL-ului prin domnul senator de Cluj, Marius Petre Nicoară.

Am muncit un an de zile fără a fi sprijinită de nimeni, am pus pe picioare acest Consiliul din punct de vedere administrativ pentru că nu am avut alte mijloace legale și financiare la dispoziție pentru a realiza și a pune în practică și partea de monitorizare, am găsit și am închiriat un sediu pentru funcționarea acestei instituții, sediu accesibilizat conform tuturor prevederilor normativului național cu privire la accesibilizare. Cred că la ora actuală sediul Consiliului de Monitorizare este singura instituție publică din România care respectă standardele în vigoare în materie de accesibilizare.

Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități din Senat a dat un aviz nefavorabil raportului Consiliului de monitorizare, imputându-mi lucruri aberante pentru orice om de bună credință. Practic, au făcut copy-paste din articolul 4 al legii 8/2016 și au pus „nu” în fața fiecărui articol. Cel mai aberant însă este următorul fapt: se spune în raportul comisiei că „am omis cu bună știință prezentarea situației contului de execuție bugetară pe anul 2016 (sic!) în condițiile în care instituția a primit, în conformitate cu OG 14/2016, în contextul rectificării bugetului de stat, suma de un milion de lei, fonduri destinate funcționării instituției până la finalul anului 2016. Astfel din raportul depus de ordonatorul principal de credite nu reiese faptul că această instituție a beneficiat de acești bani, nefiind vreo mențiune referitoare la acest fapt”.

În raportul pe care l-am depus la Comisia pentru drepturile omului culte și minorități a Senatului este clar scris faptul că în luna mai a anului 2016, conform documentelor predate de doamna Pascu, a fost obținut un buget pentru Consiliul de Monitorizare din fondul de rezervă aflat la dispoziția prim-ministrului. OUG 14/2016 a intrat în vigoare la 19 august 2016 iar în acea OUG, la art. 52 scrie că se autorizează Consiliul de monitorizare a implementării Convenției să introducă anexele la bugetul propriu, să detalieze influențele aprobate prin prezenta ordonanță în bugetul instituției și să le comunice Ministerului Finanțelor Publice. Creditele de angajament cuprinse în programul de investiții se stabilesc la nivelul creditelor bugetare aprobate. Ei bine, surpriză, cel care a depus adresa de înaintare către Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală de Sinteză a Politicilor Bugetare, la data de 25 august 2016 este nimeni altul decât domnul vicepreședinte Aștileanu, care s-a semnat pe acea adresă în felul următor: președinte interimar / vicepreședinte ales. Prof. Dr. Gheorghe Aștileanu!

Domnul Aștileanu nu avea nicio calitate legală să semneze vreun document deoarece în conformitate cu articolul 5 (alin.8) din legea 8/2016, preşedintele are calitatea de ordonator principal de credite. Acesta conduce activitatea Consiliului de monitorizare şi îl reprezintă în raporturile cu celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, cu persoanele juridice şi fizice române şi străine. La acea vreme nu exista un președinte numit al Consiliului de Monitorizare.

Am fost acuzată că nu am executat un buget care a fost alocat în luna august 2016 în condițiile în care eu am preluat mandatul la finalul lunii octombrie 2016 iar la preluarea mandatului Consiliul de Monitorizare avea zero angajați și nu avea conturi deschise în trezorerie. Orice specialist din Ministerul de Finanțe sau care lucrează într-o direcție financiară știe și poate să confirme că nimeni în această țară nu poate cheltuii un buget virtual al unei instituți publice în două luni de zile cu zero angajați și fără a avea conturi deschise în trezorerie decât dacă este Houdini! Ei bine, se pare ca eu trebuia să fac acest lucru!

Am fost, de asemenea, acuzată că nu am primit și nu am analizat notificările de deces primite de la instituții, lucru total neadevărat în condițiile în care am lăsat la predarea mandatului un opis cu toate notificările de deces primite pe modelul notificării de deces pe care am realizat-o în timpul mandatului meu. Mai mult decât atât, toate prevederile articolului 4 din legea 8/2016 puteau fi puse în practică doar dacă Consiliul ar fi avut buget pentru angajarea inspectorilor de monitorizare și a experților independenți. Desigur că membrii comisiei știau toate aceste lucruri la fel cum știau foarte bine că nu există decât un singur punct de contact înființat în Ministerul Fondurilor Europene, asta pentru că am fost acuzată că nu am colaborat cu punctele de contact din ministere! Conform legii 8/2016 trebuiau înființate puncte de contact în 5 ministere! La predarea mandatului meu nu exista decât un singur punct de contact înființat, punct de contact cu care am colaborat așa cum foarte bine poate depune mărturie însuși domnul vicepreședinte Aștileanu pe care l-am delegat să participe la întâlnirea dintre punctul de contact din Ministerul Fondurilor Europene și o delegație a CESE!

Comisia pentru drepturile omului culte și minorități din Senat nu a fost însă interesată decât de un singur lucru și anume să mă demită pentru a pregăti audierea noului președinte agreat de PSD, în persoana domnului Florinel Butnaru.

În cadrul raportului este precizat: „de- lungul timpului s-au înregistrat la Comisie căteva memorii privind atât inactivitatea Consiliului de monitorizare cât și solicitarea de revocare din funcție a președintelui, din motive de încetare a colaborării cu organizația care a recomandat-o, dar și cu alte societăți civile din domeniul persoanelor cu dizabilități”. Asociația care m-a propus a înaintat o solicitare către Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități pentru a li se pune la dispoziție scrisoarea prin care asociația în speță a reclamat acest fapt. Asociația care m-a propus nu a fost contactată de comisie și nu a depus niciodată un memoriu la comisie, astfel reiese clar că comisia a mințit în aviz, fapt reprobabil pentru o comisie de drepturile omului.

Despre noul președinte al Consiliului de monitorizare, domnul Florinel Butnaru s-a tot scris. Ce aș mai putea spune eu despre domnia sa? Este de profesie inginer auto, legătura domniei sale cu domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități este egală cu zero, domnia sa a fost senator PPDD iar apoi a trecut la PSD și a făcut parte din Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități a Senatului în legislatura trecută, a fost chiar vicepreședinte al acestei comisii. Mai mult decât atât, domnia sa a încercat să candideze pentru mandatul de președinte al Consiliului în octombrie 2016, în același timp cu mine. Atunci însă, organizațiile pentru apărarea drepturilor omului au luat atitudine și domnul Butnaru a fost nevoit să își retragă candidatura pentru președenția consiliului pe motiv de conflict de interese. Ceea ce este și mai rușinos este faptul că atunci, domnul Florinel Butnaru a apucat să își depună dosarul și proiectul aferent acestuia. Dosarele au fost publicate pe site-ul Senatului. Întâmplător, citind toate dosarele candidaților, am observat că proiectul domnului a fost copiat aproape integral după proiectul doamnei Pascu. Ei bine, iată că ceea ce nu a reușit atunci, a reușit în următorul an.

Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități din Senat l-au audiat pe domnul Buntaru și l-au avizat și propus plenului Senatului pentru a fi numit în această funcție. Eu aș avea o singură întrebare pentru membrii acestei comisii și în special pentru domnul Chisăliță, vicepreședintele comisiei: cum au rezolvat domniile lor prevederile art. 6 litera (c) din legea 8/2016 care prevede că pentru a fi numit președinte al Consiliului trebuie să ai expertiză în domeniul drepturilor omului, în mod special în materia drepturilor persoanelor cu dizabilități.

Mi-am asumat încă de la început această funcție și am primit cu bucurie această provocare profesională. Nu m-am așteptat ca acesta să fie cursul lucrurilor dar împreună cu oameni competenți am reușit să fac față oricărei provocări. Nu am reușit totul de una singură, am avut alături o echipă mică de profesioniști care mi-au acordat credit și sprijinul lor. Faptul că am lucrat cu ei și de asemenea că am colaborat cu o serie de profesioniști din cadrul Ministerului de Finanțe Publice, ANFP și Agentul Guvernamental a fost un privilegiu și pe această cale le mulțumesc.

Am fost propusă și susținută de societatea civilă pentru această funcție dar sistemul actual a decis să fiu revocată din această funcție, din motive politice și nu din motive care țin de competență.

Domnul vicepreședinte al Consiliului de Monitorizare, Gheorghe Aștileanu, utilizator de scaun rulant, a fost numit în această funcție în aprilie 2016. Este o persoană cu dizabilități fizice, la fel ca și mine, dar mărturisesc că pe perioada mandatului meu domnia sa nu a făcut absolut nimic, datorită stării de sănătate și faptului că nu are pregătire profesională pentru această funcție. Stau și mă întreb, care sunt criteriile pe care domnia sa le îndeplinește, de ocupă de aproape de doi ani o funcție publică? Este foarte ușor să ne erijăm în militanți ai drepturilor persoanelor cu dizabilități, mai ales dacă avem și o dizabilitate dar cred că faptele ar trebui să vorbească în locul nostru.

Sunt o norocoasă pentru că am avut privilegiul să întâlnesc de-a lungul vieții și persoane cu dizabilități care vorbesc puțin dar muncesc de zece ori mai mult decât o persoană validă și pe aceștia nu îi cunoaște nimeni. Îmi doresc să învățăm cu toții să deschidem ochii și să fim atenți la ce fac oamenii și mai puțin la ce spun ei că fac.

Am trecut cu eleganță și demnitate printr-o perioadă plină de provocări iar unele dintre ele nici nu am să le menționez vreodată. M-am reinventat și am lucrat cu mine foarte mult pentru că am pus interesele instituției înaintea propriilor interese.

M-am gândit de foarte multe ori să demisionez dar sigurul lucru bun pe care mi-l asum este că nu renunț indiferent de cât de greu îmi este.

Ce m-a determinat să nu demisionez? Am să subliniez două motive principale:
Am conștientizat importanța acestui mecanism, scopul său principal fiind acela de a monitoriza, promova și proteja drepturile persoanelor cu dizabilități aflate în instituții rezidențiale publice și private din România. Pentru prima dată în România o femeie utilizatoare de scaun rulant a fost numită în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, ca atare din start mă responsabiliza să dau dovadă de competență și perseverență. Am rămas pentru a demonstra în primul rând că persoanele cu dizabilități sunt competente să ocupe și funcții de conducere, am rămas pentru toate persoanele cu dizabilități care nu au renunțat să învețe, să muncească poate de două ori mai mult decât o persoană validă pentru a fi validate pe piața muncii.

Al doilea motiv, este la fel de important. Am dorit ca împreună cu o echipă de oameni profesioniști să fim întradevăr vocea persoanelor cu dizabilități aflate în instituții rezidențiale publice și private din România și am decis să rămân, să muncesc, să fiu diplomată și elegantă, am decis să rămân eu.

În fiecare zi în centrele rezidențiale și private mor persoane cu dizabilități, aceasta este cruda realitate, ei sunt singurii care pierd …VIAȚA.

Poze cu sediul din Strada Polonă nr. 17:

Poze cu sediul actual al Consiliului de monitorizare:

Documente care atestă veridicitatea celor relatate: