Nu eşti întâmplător aici, îndrăzneşte să mă descoperi!
Bencze Marta-Iozefina sunt primele cuvinte pe care le rostesc când mă prezint. Sunt o româncă ce a ales să trăiască în țara în care s-a născut, deși în sânge am și origini maghiare, germane și grecești, prin urmare sunt un „cocktail minunat” care îmi îmbracă personalitatea cu câteva caracteristici definitorii. Sunt: „dor” românesc; „determinare” ungurească; „pragmatism” german și „spiritualitate” grecească.
Iubesc tot ceea ce sunt și îmi asum cu responsabilitate tot ceea ce fac.
Am 42 de ani și de 28 de ani utilizez pentru a mă deplasa un scaun rulant, pe care l-am primit ca pe un dar încă din adolescență, dar care m-a făcut să privesc viața dintr-o perspectivă nouă, să trăiesc experiențe unice și să realizez că, în viață este suficient să VREI, pentru a descoperi apoi că și POȚI.
Activez de aproape 20 de ani în domeniul neguvernamental și lucrez cu tinerii, persoanele cu dizabilități fizice, senzoriale și/sau asociate precum și aparținătorii acestora, organizații naționale și internaționale de tineret sau/și pentru persoane cu dizabilități.
Sunt licențiată în drept și master în Dreptul European al Afacerilor; acreditată ANC ca: formator, manager de proiecte, inspector resurse umane şi fundraiser.
Sunt o activistă pentru drepturile persoanelor cu dizabilități și vreme de un an am deținut funcția de președintă a Consiliului de Monitorizare a implementării Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, scopul său principal fiind acela de a monitoriza, promova și proteja drepturile persoanelor cu dizabilități aflate în instituții rezidențiale publice și private din România.
Din decembrie 2018 sunt Vicepreședinta Biroului Politic Local al Partidului Național Liberbal – filiala Galați, Departamentul Imagine, Comunicare, Relații cu Presa și Purtător de Cuvânt deoarece cred că schimbarea se produce prin implicare.
Promit ca acesta să fie un site de bun simț, inspirațional, plin de informații utile, păreri pertinente, exclusiv cu articole de calitate adresate în primul rând tinerilor dar și opinii personale despre subiecte de actualitate. Îmi rezerv dreptul de a șterge comentariile pe lângă subiect sau cu atacuri la persoană.
Scopul principal al site-ului este de a ajuta tinerii să-şi atingă potenţialul de care dispun și prin serviciile oferite acestora să putem realiza împreună tranziția de la învățare la gândire și eventual, creație.

0 Comentarii