Pe 14 mai 2018 am solicitat printr-o cerere domnului Ionuț Pucheanu: „inițierea/emiterea unei hotărâri privind aprobarea atribuirii unui număr de autorizații de transport în regim de taxi destinate transportului persoanele cu dizabilități în Municipiul Galați”.

În cerere după cum puteți observa am subliniat cadrul legal ce cadrează cu solicitarea mea precum și necesitatea acestui serviciu în Galați.
În municipiul Galați sunt, conform statisticilor ANPD, 4 351 de persoane cu dizabilități fizice grave, care se deplasează cu ajutorul unui scaun rulant sau alte dispozitive de mers și au nevoie de un transport accesibil care să le garanteze siguranță și confort. În municpiul Galați la ora actuală nu există niciun operator de taxi care să asigure transportul persoanelor cu dizabilități fizice cu o mașină adaptată.
Mai mult decât atât am atașat la cerere hotărârea privind aprobarea atribuirii a cinci autorizații de transport în regim de taxi destinate transportului persoanele cu dizabilități în Municipiul Târgu Jiu, cu scopul de a prezenta o eventuală soluție viabilă.

În loc să preluăm un exemplu de bună practică…surpriză! Prin hotărârea nr. 347 din 21.06.2018 (inițiată de domnul primar, sic!) pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi executare a transportului în regim de taxi şi în regim de închiriere în municipiul Galaţi, la art. 12 alin. (1) printre criteriile de departajare la litera h) este stipulat „adaptarea autovehiculului pentru transportul persoanelor cu dizabilități”.
Anexa 3 din regulament denumită „Criterii și punctaje” specifică la punctul 8 că un autovehicul adaptat transportului persoanelor cu dizabilități primește 5 puncte.

Hai să vă explic cum acest punctaj este fix „apă de ploaie”, „praf în vânt”, „uite ce lucruri minunate facem noi”! 5 puncte înseamnă NIMIC, deoarece în Galați lista de așteptare a atriburii autorizațiilor taxi este extrem de lungă iar în luna august 2018 s-au acordat 13 licențe.

Abia acum vine partea „funny”! din 201 autoturisme, doar unul singur este adaptat transportului persoanelor cu dizabilități.
Și acum vine „cireașa de pe tort”. Punctajul l-a ajutat „maxim”pe acest operator de taxi care deține un autotursim adaptat transportului persoanelor cu dizabilități și se situează pe lista de așteptare pe poziția…177.
Acum având în vedere numărul mare de operatori de taxi și de autoturisme, numărul mic de licențe care se acordă periodic (în luna februarie s-au atribuit 7 licențe, în aprilie tot 7 licențe iar în august 13…în total, până în prezent 27 de licențe) … ce pot să zic? Nu sunt Nostradamus, nici la matematica nu mă prea pricep…dar cu siguranță în următorii maxim 5 ani o să avem transport accesibil pentru persoanele cu dizabilități în regim de taxi în municipiul Galați.
Nu este vorba de neputință, neștiință, dezinformare…pur și simplu NU SE VREA.
Între timp în Galați organizațiile neguvernamentale ale și pentru persoanele cu dizabilități sunt subvenționate/finanțate pe diverse proiecte de bugetul local așadar nu au NIMIC de zis iar de exemplu, municipiul Turda atribuie 3 autorizații taxi pentru transportul persoanelor cu dizabilități.

Bravo, Târgu Jiu! Bravo, Turda!
Statisticile oficiale ale Autorității Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi (ANPD), trimestrul I/2018 stipulează că la 31 martie 2018 în județul Galați erau 14 664 persoane cu dizabilități, în județul Gorj 12.894 persoane cu dizabilități iar județul Cluj avea 26.881 persoane cu dizabilități.