Sunt o norocoasă! Viață îmi dă zilnic lecții din care să învăț, daruri de care să mă bucur și oameni care mă iubesc.
În Săptămâna Mare vreau să împărtășesc cu voi minunea de a fi iubită și apreciată.
Totul a pornit de la Sorina și Elena, care au înțeles cât de important este pentru mine să am un scaun rulant conform cu nevoiele mele actuale. Faptul că mă deplasez de aproape 30 de ani în scaun rulant, a adus în timp tot felul de modificări bio-mecanice care îmi produc dureri, disconfort și complicații.
Apoi a apărut Cristina și Fundația Sensiblu, Lilia, Nati, Aura, Alexandra, Raluca și S.C. Ad Alchemy, Silvia și S.C. EUROTONEX S.R.L.
Marius și Nicu de la Medical Services for Neurology mi-au oferit consultanță pentru a configura un scaun rulant în funcție de nevoile mele actuale.
Sunt recunoscătoare pentru că mi-ați oferit din tot ceea ce sunteți, iar eu am mai mult decât am sperat. Am un scaun rulant nou, o pernă antiescare și un kit de huse pentru protecția scaunului. Am chiar mai mult decât am gândit, pentru că tot ce am făcut a fost să vorbesc cu oameni care mă iubesc pentru tot ceea ce sunt.
Cei care mă cunosc știu că sunt o persoană greu de emoționat, dar voi ați reușit să mă surpindeți cu înțelegerea, empatia și dragostea voastră.
Vă mulțumesc și vă promit că am să ofer la rândul meu din tot ceea ce sunt!