În luna septembrie am scris în Revista Famost despre un model de viață, pe care pentru a-l descoperi trebuie să descărcați gratuit ediția de septembrie a revistei (pg. 30-31).
„Daca avansezi cu incredere in directia visurilor tale, vei cunoaste un succes neobisnuit in vremuri obisnuite. – Henry David Thoreau”.
Este important sa avem visuri. Atunci cand ne dorim ceva foarte mult descoperim in noi puteri nebanuite de a urma calea pe care ne-am propus-o. Cred cu tarie in asta, cred ca intr-adevar putem realiza tot ce avem in suflet si imaginatie.
Cel putin asta demonstreaza povestea de viata pe care v-o impartasesc astazi. Nu este povestea unei mari personalitati de peste mari si tari, nici a unei persoane rasfatate de destin, este povestea unei femei din Basarabia, careia un moment de neatentie i-a marcat cursul vietii, i-a frant aripile, asa cum spune chiar ea, dar care s-a aventurat in zbor, un zbor deloc lin, dar inalt, pentru ca a avut un vis si a crezut in el.
Lilia Mindru este o femeie frumoasa de 31 ani, o femeie care „arde”, care traieste intens fiecare moment, o femeie careia nu ii este frica sa cada si sa o i-a de la capat deoarece stie – puterea sta in noi!
In clipa cand a venit pe lume o fractiune de secunda a schimbat pentru totdeauna cursul vietii ei, facand in asa fel incat sa aiba mereu nevoie de sprijin pentru a pasi, dar nu si pentru a visa. La 2 anisori isi pierde tatal si primeste astfel cea mai importanta lectie de viata: „Totul este posibil atata timp cat respiram, daca exista viata, exista speranta!”.
Visul cel mai important-acela de a fi pe propriile picioare, indiferent de modul in care paseste. Avand dragostea neconditionata a familiei, pas cu pas, mai timid la inceput, ea si-a urmat calea. Care este una destul de lunga, incepe din Basarabia, de la Orhei si ajunge … pana in Romania, la Bucuresti.
A pornit la drum cu multa ambitie si determinare, dar si cu un sfat intelept: „Pune mana pe carte, este singura sansa reala pe care o ai!”. Educatia si realizarea in plan profesional devin astfel doua obiective importante pentru ea. In cadrul unui sistem deloc prietenos persoanelor cu nevoi speciale finalizeaza cu succes studiile la Colegiul de Medicina, ulterior isi incepe activitatea in sectorul neguvernamental, unde i se deschide o noua lume, dinamica si plina de oportunitati. In acelasi timp cu activitatea profesionala urmeaza studiile la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei pe care de asemenea le incheie cu brio. Absolvirea facultatii a insemnat pentru ea o mare realizare si totodata incheierea unei etape din viata.
Venise momentul sa lase putin cartile deoparte si sa traiasca o experienta speciala, aceea de straluci in lumina reflectoarelor, de a fi printesa macar pentru o zi si de a deveni ulterior „model de viata”. Sansa i-a fost oferita de catre DARE Social Fashion Show, primul eveniment caritabil de moda pentru femeile cu nevoi speciale din Republica Moldova. A trait din plin experienta, dupa care a simtit ca e momentul sa isi urmeze marele vis, acela de a „zbura cu aripi frante”, departe de casa, cu forte proprii, la Bucuresti.
Pasiunea pentru scris i-a indreptat pasii catre un master in jurnalism, finalizat cu succes anul acesta. Dar mai mult decat atat, capitala a primit-o cu bratele deschise si oameni minunati care au vazut scanteia din ochii ei si au crezut in ea, pur si simplu. Asa a ajuns pe coperta revistei Avantaje in octombrie 2014, fiind “adoptata” cu tot sufletul de catre intreaga echipa, de care o leaga o prietenie speciala pana in prezent. Dar Lilia mai avea un vis legat de Bucuresti, acela de a o cunoaste pe Andreea Marin, femeia pe care o admira ca om si profesionist. Intalnirea celor doua a fost profund emotionanta si a continuat cu o colaborare pentru campania „Alege demnitatea”, destinata victimelor violentei in familie si persoanelor cu dizabilitati, un job in cadrul Fundatiei „Pretuieste Viata”, dar in special, cu o prietenie de suflet.
Desi s-ar parea ca are toate visurile implinite, Lilia nu se opreste din „zborul ei cu aripi frante”, astfel ca, anul acesta impresioneaza cu un pictorial inedit in cadrul campaniei Senseability Summer DARE, care scoate in evidenta frumusetea si atractivitatea femeilor cu nevoi speciale, este mentor de viata in primul program social de mentorat si are vise ambitioase in plan academic si profesional.
Din luna septembrie Lilia este mentor de viata in primul program social de mentorat din Republica Moldova. DARE, primul program social de mentorat din Moldova a anunțat pe 3 august 2016 lansarea celei de-a treia editii, numita DARE2Change, care se desfasoara cu sloganul „Descopera in tine puterea de a indrazni!”.
In fiecare zi intalnesc oameni care au un potential mare dar pentru ca nu au incredere in ei, curaj, ambitie, perseverenta, determinare, motivatie, inspiratie precum modelul prezentat de mine, ajung sa traiasca poate visurile altora sau sa traiasca doar dupa etichetele pe care societatea le impune.
Om drag, daca maine nu ai mai exista … cate visuri neimplinite ar muri o data cu tine? De ce?
Nu mai cauta zilnic scuze pentru a nu realiza ceea ce iti doresti, incepe ACUM sa iti indeplinesti visurile!
Am avut placerea, onoarea, bucuria sa o cunosc si sa o imbratisez personal pe Lilia, pe care o admir enorm, la Festivalul de Moda In Pasi Rotunzi destinat persoanelor cu dizabilitati, organizat la Brasov si pentru mine personal a fost un alt vis implinit.