Așa se face că vineri noaptea (6 aprilie) domnul vicepreședinte Aștileanu posta de zor pe toate grupurile de persoane cu dizabilități de pe facebook, o „știre” despre marile realizări ale șefului său, domnul Florinel Butnaru! Nu degeaba filozoful antic Boethius a spus „dacă tăceai, filozof rămâneai”…. Și domnul Butnaru și domnul Aștileanu au avut șansa dar au ales să o rateze!

Așa se face că domnul Butnaru disperat după ceva publicitate pentru funcția din care nu a făcut nimic, aflat la Vâlcea a chemat o ziaristă locală căreia i-a debitat inepții pe bandă rulantă, suficiente cât pentru o știre în ….Adevărul!

Știrea o puteți citi aici…

dar și aici (că cine știe, poate din Adevărul dispare…):

Acum să vedem ce chestii marcante a spus domnul președinte al Consiliului de Monitorizare, Florinel Butnaru!

„În 2014, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) condamnă România în cazul unui tânăr cu dizabilități, Valentin Câmpeanu, care a decedat în condiții suspecte în urmă cu 14 ani. Centrul pentru Resurse Juridice a dat statul în judecată pentru modul în care s-a anchetat moartea tânărului de 19 ani, care suferea de dizabilități intelectuale și era infectat cu HIV, fiind internat în Centrul Psihiatric de la Măciuca – Vâlcea.”

Domnul Florinel Butnaru, om politic, vicepreședinte PSD sector 4, și președinte al Consiliului de Monitorizare, habar nu are pe ce lume trăiește! Vorbește despre cazul Câmpeanu cu nonșalanța specifică neștiutorului care vrea să se dea mare în fața presei locale! Domnule Butnaru, vă faceți de râs! Faceți Senatul României de râs! (instituție care v-a numit în această funcție) Vă faceți partidul de râs! (dar asta e problema dvs. internă!). Valentin Câmpeanu nu a fost niciodată internat în CRNN Măciuca! Niciodată! Luați și citiți Hotărârea CEDO în cazul Valentin Câmpeanu dată la Strasbourg în 17 iulie 2014!

„Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (CMICODPD), structură aflată în subordinea Parlamentului, lucrează acum la o lege care prevede apariţia unei noi meserii – cea de reprezentant personal”

Consiliul de monitorizare NU este o STRUCTURĂ aflată în SUBORDINEA Parlamentului. Poate așa îi place domnului Florinel Butnaru să creadă! Știu că domnia sa refuză în continuare să citească și să înțeleagă legea 8/2016! De fapt, bănuiesc că mai ține minte ce a spus prietena domniei sale, Iuliana Lascu, în ziua în care a venit și s-a prezentat cu titulatura „sunt de la Partid și am venit să îl instalez pe domnul președinte Butnaru!” Atunci, pe hol, în capăt, se afla și domnul Mario Rafael, șeful de cabinet al lui Codrin Ștefănescu (puțin decăzut acum din cauză că i s-a părut că ar exista un culoar în care ar putea bate cu adevărat apa în PSD! N-a fost să fie!). Să revenim! Doamna Iuliana Lascu, a spus atunci, în sala de ședințe a Consiliului, de față cu toți angajații, că „începând de astăzi, legea nu mai contează ci DOAR ce spune domnul președinte Butnaru!”

Consiliul de Monitorizare NU lucrează acum la nimic! El face parte dintr-un grup în care sunt implicate mai multe instituții, întâlnirile au loc la sediul Agentului CEDO (am participat împreună cu echipa mea la 3 sau 4 întâlniri!) și în calitate de membru în acest grup are calitatea de a FACE PROPUNERI! În niciun caz NU LUCREAZĂ LA O LEGE! Vă închipuiți instituția Agentului CEDO din România (care se află în subordinea MAE), instituție serioasă cu oameni profesioniști, lăsându-l pe domnul Butnaru să „LUCREZE ACUM LA O LEGE CARE PREVEDE APARIȚIA UNEI NOI MESERII”?

Mai mult decât atât, nu știu dacă domnul Butnaru avea dreptul, din punct de vedere instituțional, să vorbească despre un proiect de lege care ÎNCĂ SE NEGOCIAZĂ, care NU A FOST supus dezbaterii publice și în care NU ARE rolul de lider!

„Aflat astăzi, 6 aprilie, la Râmnicu Vâlcea, la o întâlnire cu reprezentanţi ai instituţiilor de profil pentru a discuta viitorul şi cadrul legislativ în care-şi desfăşoară activitatea entitatea pe care o conduce, preşedintele Florinel Butnaru a explicat pentru Adevărul ce implică noua meserie pe piaţa muncii din România.”

Stimabilul domn Butnaru NU s-a aflat la nicio „întâlnire cu REPREZENTANȚII INSTITUȚIILOR DE PROFIL PENTRU A DISCUTA VIITORUL ȘI CADRUL LEGISLATIV….” Domnul Butnaru a plecat acasă la Vâlcea cu ocazia Sărbătorilor Pascale, cel mai probabil cu mașina instituției, și și-a făcut o poză cu cei doi prieteni ai săi la sediul asociației! Domnii din imagine sunt (în STÂNGA) domnul Dumitru Zamfira, președintele Societății Naționale Independente a Handicapaților Fizici din România – filiala Rm. Vâlcea, adica fix domnul care A SEMNAT scrisoarea de recomandare pentru domnul Butnaru la funcția de președinte al Consiliului! Celălalt domn, din DREAPTA, este domnul Daniel Sandu pe care domnul Butnaru l-a recomandat, făcând trafic de influență, președintelui CJ Vâlcea, pentru a fi numit într-o funcție la Rm. Vâlcea! Așa că nici vorbă de „întâlnire cu reprezentanții instituțiilor de profil” (frază fără sens; cred că numai domnul Butnaru o poate explica!)

Preşedintele Consiliului de monitorizare a persoanelor cu dizabilităţi, Florinel Butnaru, centru, alături de reprezentanţi ai instituţilor de profil din Vâlcea, Foto: Adevărul

Iată și scrisoarea de recomandare a domnului Zamfira:

„Ei vor fi monitorizaţi de către un inspector special, ce urmează să existe la nivelul fiecărui judeţ – angajat al CMICODPD. Inspectorul va face parte dintr-o comisie care va mai cuprinde şi doi experţi independenţi din cadrul ONG-urilor de profil, ce urmează să fie angajaţi în scurt timp, după ce dăm drumul în maxim 3 săptămâni la procedura de selecţie a acestora.”

Este clar că domnul Butnaru nu citește legea 8/2016! Sau, poate are domnia sa în minte o altă lege, după care se ghidează, și nu spune nimănui asta! NU există niciunde în cuprinsul legii 8/2016 faptul că la nivel județean vor exista „inspectori speciali”! Funcția de inspector special nu există; în legea 8/2016 se spune că „funcția de inspector de monitorizare este funcție publică cu statut special” (statut pe care ANFP nu îl mai acordă!). Inspectorul (de monitorizare!) NU FACE PARTE DIN NICIO COMISIE! NU EXISTĂ nicio COMISIE! Domnul Butnaru inventează inepții pe marginea legii 8/2016! Ca să nu mai dezvolt, că am obosit să scriu despre inepțiile domnului mai sus menționat, iată ce spune articolul 14 din Secțiunea II a legii 8/2016:

(1) Vizitele de monitorizare în instituțiile prevăzute la art. 2, alin. (2) se desfăşoară de echipe de vizitare compuse din 3 membri, dintre care un inspector de monitorizare din cadrul Consiliului de monitorizare şi câte 2 experţi independenţi, în calitate de colaboratori externi. Deciziile echipei se iau prin consens sau prin votul majorităţii membrilor.

(2) Experţii independenţi sunt selectaţi în urma unui anunţ publicat pe pagina de internet a Consiliului de monitorizare, de către o comisie formată din preşedintele, vicepreşedintele Consiliului de monitorizare şi 3 inspectori de monitorizare din cadrul acestuia, aleşi prin tragere la sorţi. Experţii independenţi selectaţi trebuie să aibă experienţă în domeniul drepturilor omului şi al drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. În selectarea experţilor independenţi se va acorda atenţie reprezentării echilibrate pe criterii de gen şi participării persoanelor cu dizabilităţi.

(3) În urma procedurii de selecţie prevăzute la alin. (2), comisia de selecţie va urmări selecţia a cel puţin 20 de experţi independenţi, care vor încheia un protocol-cadru cu Consiliul de monitorizare. Procedura de selecţie şi conţinutul protocolului- cadru se vor stabili prin ordin al preşedintelui Consiliului de monitorizare, în termen de 60 de zile de la data numirii acestuia.

I-am lăsat domnului Butnaru toate procedurile prevăzute la art 14, adică „procedura de selecție a experților independenți” și „protocolul-cadru”!

Inspectorii de monitorizare sunt FUNCȚIONARI PUBLICI domnu’ Butnaru! Prin urmare, NU EXISTĂ „procedură de selecție”! că nu angajați experți independenți! Pentru a angaja funcționari publici trebuie să urmați procedura legală din legislația aflată în vigoare! Adică: anunțarea concursului pentru ocuparea funcțiilor publice, anunț pe site-ul consiliului și pe site-ul ANPF, notificați ANPF-ul pentru că trebuie să participe la examen, faceți subiectele, desemnați membrii echipei de examinare, etc. etc (citiți și dvs. legea!).  P.S. dacă v-ați referit cumva la „experții independenți din cadrul ONG-urilor de profil” iar ați greșit-o rău de tot! Experții NU îi angajați! Doar îi selectați pentru a avea un corp de experți din care, ulterior, vă selectați cei doi experți care merg în vizita de monitorizare împreună cu inspectorul de monitorizare al Consiliului. Mai mult decât atât, ca să îi puteți selecta, aveți nevoie de inspectori de monitorizare, 3 mai exact, care fac parte din comisia de selecție! Inspectori pe care NU îi aveți! Nici măcar nu ați făcut demersurile pentru procedura de scoatere la concurs a funcțiilor publice! Vai, vai, vai, domnu’ Butnaru…. nu prea le aveți cu legea 8! Și nici consilierii dvs. nu prea se pricep, altfel vă spuneau că debitați inepții!

Existenţa acestei noi funcţii pe piaţa muncii este o condiţie impusă de CEDO în „cazul Câmpeanu” – în care România a fost condamnată”, ne-a explicat preşedintele Butnaru.

Hotărârea CEDO în cazul Câmpeanu este publică! NICIUNDE în textul acelei Hotărâri, care are 82 de pagini, (probabil pe asta s-a bazat și domnul Butnaru când a spus inepția de mai sus, că nimeni nu va citi Hotărârea!) NU i se IMPUNE statului român această „condiție” de a „crea noi funcții pe piața muncii”! Numai domnul Butnaru putea ….inventa asemenea inepții! Pe scurt, ca să vedeți cum minte Butnaru, iată punctul 161 din Hotărârea CEDO: „161. În acest context, Curtea recomandă Statului pârât să adopte măsuri generale care să asigure persoanelor cu dizabilităţi mintale, aflate într-o situaţie comparabilă cu cea a dlui Câmpeanu, posibilitatea unei reprezentări imparţiale în faţa unei instanţe sau a altor organisme independente (a se vedea, mutatis mutandis, paragraful 113 de mai sus şi Stanev, citat mai sus, par. 258).”

„La nivelul întregii ţări, în acest moment există peste 800.000 de persoane cu dizabilităţi, trendul fiind crescător şi datorându-se în mod special condiţiilor de trai. Mai bine de un sfert dintre aceştia sunt instituţionalizaţi.”

Întrebarea este simplă: minciuna marca Butnaru sau neștiința dublată de dorința de a se da mare că știe date statistice? Care din astea două să fie? DA, în România sunt la ora actuală aproape 800.000 de persoane cu dizabilități! DA, trendul este crescător, la fel ca în alte state europene! Domnul Butnaru spune însă că trendul crescător se datorează în mod special condițiilor de trai! Asta înseamnă că domnul Butnaru contrazice liderii propriului partid care au ieșit public și au spus că au crescut condițiile de trai ale persoanelor cu dizabilități din România prin creșterea cuantumului îndemnizațiilor precum și prin alte măsuri anunțate de PSD! Domnul Butnaru însă este o personalitate, își contrazice propriul partid care l-a numit în funcție! Credeți că ministrul muncii va fi încântat când va citi ce ați declarat, domnule Butnaru?! La fraza „mai bine de UN SFERT sunt instituționalizați” recunosc că m-am blocat! Persoanele cu dizabilități instituționalizate în România, conform statisticilor ANPD la 30 septembrie 2017, sunt în număr de 17.988! ….Domnu’ Butnaruuuuuuuu păi de la 17.988 la….. aproape 200.000 știți cât de MARE este diferența?! Cam cât de mare este minciuna și neștiința dumnevoastră, domnule Butnaru!

„Acum lucrăm la o evidenţă, o bază de date cu toate aceste persoane care au nevoie de reprezentare, care sunt instituţionalizate. La nivelul ţării, există aproximativ 5.300 de persoane cu dizabilităţi abandonate. Pentru ei se modifică legea”.

Vă garantez că domnii Butnaru și Aștileanu NU lucrează la nicio bază de date! În cel mai bun caz vor primit aceste date de la ANPD (dacă le au…). Îmi este jenă efectiv să cer pe legea 544/2001 stadiul bazei de date de care vorbește domnul Butnaru, căror instituții au trimis solicitări, care a fost conținutul și formatul solicitării și așa mai departe!

Tot acest „articol” care dorea să preamărească faptele de muncă ale lui Butnaru trebuia să fie…. adus la cunoștința! Cui?! Evident, cât mai multor persoane cu dizabilități, să se vadă că domnul președinte MUNCEȘTE! Cine a fost însărcinat cu această… răspândire?! ONOR stimabilul AȘTILEANU, vicepreședinte al Consiliului! De ce? Probabil că Butnaru s-a gândit că „prințul sevaletului” este mai cunoscut în rândul persoanelor cu dizabilități! Așa se face că vineri noaptea (6-7 aprilie) domnul vicepreședinte Aștileanu posta de zor pe toate grupurile persoanelor cu dizabilități de pe facebook, informații cu și despre articolul respectiv! Cum spunea Alexandru Andrieș în piesa „Șeful”? …. „nimeni nu-i așa perfect ca șefu’/și simpatic și deștept …. ce om!/nimeni nu-i așa perfect ca șefu’/nici un fir de păr pe piept… ce om!”

Iată cum posta vicepreședintele Aștileanu, pentru a preamări munca lui „șefu’ „:

FINAL: …adresat Partidului Social Democrat din România, membrilor săi dar mai ales conducerii celui mai mare partid care guvernează țara. Doamnelor și domnilor aflați la conducerea PSD, nu vă este RUȘINE să vă afișați în partid cu unul ca Butnaru? Nu vă este jenă de gafele și stângăciile monumentale pe care le execută zilnic, nu vă simțiți jenați când lumea citește în fiecare zi ce inepții mai spune/face/realizează domnul Butnaru? Doamnelor din OFSD nu vă simțiți jenate acum, când ați văzut cine este și ce face domnul Aștileanu, că i-ați semnat o scrisoare de recomandare pentru funcția pe care o ocupă încă?

Nu trebuie să îmi răspundeți mie, trebuie să le răspundeți alegătorilor, persoanelor cu dizabilități care v-au votat, familiilor acestora, rudelor acestora. Poate este cazul să vă întrebați dacă aceștia vă vor mai vota la următoarele alegeri… Nu știu dacă vă interesează acest aspect dar, fiind cel mai mare partid din România și având și titulatura de „social”, cred că ar trebui să vă intereseze.